Experiența participării la conflictele militare desfășurate în secolul XX a reprezentat o temă de cercetare asumată de către cercetătorii institutului. Prin intermediul interviurilor de istorie orală realizate cu foști combatanți, s-a reușit surprinderea experienței „de jos” a războiului, accentul fiind pus pe viața cotidiană a combatanților pe front, prizonierat, percepția aliaților și dușmanilor. Ca și arie tematică, cercetările s-au focusat pe cel de-al Doilea Război Mondial, însă au fost abordate și confruntările militare din Afghanistan și conflictul din Transnistria.
Graniţa, refugiul şi exilul în memoria colectivă. Românii și maghiarii din Nord-Vestul Transilvaniei de la ocupația hortystă la integrarea europeană. Cercetare de istorie orală - proiect finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, prin CNCSIS, în perioada 2006-2008. Proiectul a avut ca scop surprinderea impactului și a urmărilor Arbitrajului de la Viena în cadrul comunităților mixte româno-maghiare în județele Cluj, Bihor, Sălaj și Maramureș. Cercetările s-au concentrat pe surprinderea conceptului de graniță și implicațiile administrative, politice, economice și psiho-sociale ale acesteia în contextul Arbitrajului de la Viena și a celui de-al Doilea Război Mondial.
Proiecte individuale:
Cornel Jurju, Românii pe Frontul de Est 1941-1945
Flore Drăgan, Imaginea prizonieratului în U.R.S.S.
Szabo Levente, Al Doilea Război Mondial în viziunea veteranilor de Război din județele Brașov și Covasna.
Adrian Boda, Imaginea soldatului german și a armatei germane în memoria combatanților români
Alina Nealcoș, Viața cotidiană a combatanților români pe Frontul de Est 1941-1944.
Adrian Boda, Aliați și dușmani în percepția combatanților români în cel de-al Doilea Război Mondial
Livia Coroi, Al Doilea Război Mondial. Interviuri
Ion Xenofontov, Războiul din Afghanistan (1979-1989) în memoria participanților din republica Moldova.
Alexandru Vakulovski, Războiul Sovieto-Afghan 1979-1989
Eduard Boboc, Aspecte bizare ale războiului de pe Nistru.